DEPRESIA
Depresia este o tulburare de personalitate, mai exact o tulburare a afectivitatii.
Afectivitatea reprezinta ansamblul insusirilor psihice care asigura reflectarea subiectiva a concordantei dintre realitatea interioara si cea externa, ca proces dinamic si continuu.
Definitia de cea mai larga generalitate considera depresia ca o prabusire a dispozitiei bazale, cu actualizarea trairilor neplacute, triste si amenintatoare. Puternica participare afectiva, trairea profunda a acestei stari, antrenarea comportamentala consensuala, sunt argumente pentru a considera depresia o hipertimie negativa.Aceasta definitie se refera la depresia-simptom si este o definitie scolarica, deoarece, in realitatea practica, depresia apare ca sindrom.
Astfel, sindromul depresiv are drept componente definitorii
dispozitia depresiva-este traita ca tristete vitala, pierderea sentimentelor, golire si neliniste interioara, continut perceptual cenusiu, nebulos
incetinirea proceselor gandirii - se exprima prin monoideism (tendinta atentiei de a concentra întreaga activitate psihică asupra unei singure idei.), incapacitate decizionala, continut depresiv.Ideatia poate lua forma ideilor delirante cu caracter de autoacuzare, vinovatie, inutilitate, rutina, etc. Depresivul traieste o stagnare a timpului intim imanent care se desincronizeaza de timpul real.
lentoare psihomotorie - incetinirea miscarilor, scaderea expresiei si mobilitatii mimice, dificultate de verbalizare, tendinta de a se complace in activitati fara scop
simptome auxiliare de depresie somatica- tulburarea sentimentelor vitale, astenie, lipsa de vigoare fizica, insomnii, anorexii si scaderea in greutate, tulburari ale dinamicii sexuale
Cele mai des intalnite tulburari depresive:
- tulburarea depresiva anxioasa
- tulburarea depresiva organica ( apare in urma unui atac vascular cerebral)
- depresia de doliu ( apare in primele 6-12 luni de la deces)
- depresia somatica (apare pe fondul unei boli somatice)
- depresia varstnicului
Pentru a depista depresia, sau in cazul existentei acesteia, gradul depresiei, este necesara consultarea unui specialist, care, cu ajutorul anamnezei si a unor instrumente psihologice specifice, va constata existenta sau lipsa sindromului depresiv.
Prezenta anumitor factori, cum ar fi starea depresiva, sentimentul de vinovatie, ideatia suicidara, insomnia, lentoarea psihica, ar trebui sa va traga un semnal de alarma si sa va determine sa apelati cu incredere la un specialist.
ANXIETATEA
Anxietatea reprezinta o teama fara obiect, manifestata prin neliniste psihomotorie, modificari vegetative si disfunctii comportamentale.Anxietatea are caracter de potentialitate, deformand trairea prezenta in raport cu viitorul presimtit ca ostil si predeterminat ca atare.
Anxietatea este des intalnita de-a lungul vietii, contribuie la activarea mecanismelor de alerta ale organismului si la pregatirea pentru actiune, astfel incat, in fata unei situatii nou aparute, anxietatea il ajuta pe om sa se adapteze mai bine.Anxietatea, teama si instinctul de a fugi, sunt mecanisme de aparare impotriva unui pericol.Temerile nu mai sunt considerate normale atunci can dele devin cvasipermanente si isi pun aprente asupra vietii cotidiene.Anxietatea patologica este distincta fata de nelinistea sau teama obisnuita resimtita de orice subiect in fata unei situatii noi sau cu un grad de dificultate sporit, al carui rasunet asupra activitatii este pozitiv (concentrare, mobilizarea fortelor).
Anxietatea prezinta urmatoarele caracteristici:
- Este nemotivata;
- Se refera la un pericol imminent si nedeterminat, fata de care apare o atitudine de asteptare, o stare de alerta;
- Este insotita de convingerea neputintei si dezorganizarii in fata pericolului;
- Asocierea unei simptomatologii vegetative generatoare de discomfort somatic - se declanseaza astfel un cerc vicios prin care anxietatea se autointretine;
Anxietatea se intalneste in reactii de intensitate nevrotica si psihotica, in reurastenii, in alte nevroze, in depresii, in psihoze, in sindromul de abstinenta la toxicomani, in debutul dementelor.
In anxietatea nevrotica, toate starile nevrotice au ca element comun prezenta anxietatii, care ocupa de obicei un loc important in tabloulsimptomatologic.
Anxietatea psihotica apare fie ca insotitor al depresiei fie independent de aceasta, in schizofrenie si psihoze organice.Ea determina perturbari vegetative majore, ale instinctului alimentar si ritmului hipnic.
Atunci cand sunteti cuprins de sentimente cum ar fi neliniste nejustificata, nesiguranta, presimtiri rele nejustificate, frica, teama fara motiv real, ar fi bine sa apelati la un specialist pentru a va diagnostica aceste trairi.
DEMENTA
Demenţa este un sindrom caracterizat de o afectare permanentă a funcţiei intelectuale instalată progresiv.Pentru a pune diagnosticul de demenţă trebuie ca mai multe sfere a activităţii să fie afectate-memoria, limbajul,orientarea spaţială, emoţiile sau personalitatea şi cogniţia.Demenţa este o tulburare dobândită, ceea ce o diferenţiază de întârzierea mintală; tulburarea persistentă deosebeşte demenţa de delir; afectarea mai multor domenii cognitive separă demenţa de bolile cu afectarea unui singur domeniu, cum ar fi afazia şi amnezia.Deşi majoritatea demenţelor sunt cronice, ireversibile şi progresive, termenul de demenţă nu implică automat şi ireversibilitate.Varsta de debut este peste 65 de ani.
Demenţa presupune un declin al memoriei într-o proporţie care interferează cu activităţile zilnice sau face ca viaţa independentă de alţii să fie imposibilă sau dificilă; un declin al gândirii, planificării şi organizării lucrurilor de zi cu zi, pe măsura progresiei bolii; un declin în controlul emoţional sau în motivaţie, sau schimbare în comportamentul social. Apar tulburari de perceptie, de gandire, afective si comportamentale, dificultati de mers, dificultati la ridicarea de pe scaun, mers impleticit, schimbari ale personalitatii, idei delirante de furt, persecutie, infidelitate, halucinatii si iluzii patologice, comportamente neadecvate: neliniste sau lentoare psihomotorie, comportamente stereotipe, agresiune verbala si /sau fizica.Deteriorarea memoriei este necesara pentru a pune diagnosticul de dementa si este un simptom precoce.Indivizii cu dementa au deteriorata capacitatea de a invata un material nou ori uita un material invatat anterior.Ei pot pierde bunuri personale, cum ar fi cheile, portmoneul, uita mancarea pe plita deschisa si se pierd in cartiere nonfamiliare.In stadiile avansate de dementa deteriorarea memoriei este atat de severa ca persoana isi uita profesia, studiile, ziua nasterii, membrii familiei si uneori chiar numele.
Simptomele demenţei:
- Simptome cognitive: tulburări de memorie, tulburări de vorbire (capacitate de conversaţie săracă, probleme în a găsi cuvintele,repetiţie), diminuarea sau pierdera abilitatilor la citit, scris, calcul matematic, tulburări ale atenţiei, raţionament dificil
- Simptome comportamentale şi alte simptome psihiatrice: halucinaţii, depresie, anxietate, agresiune, tulburări de somn, vagabondaj, obsesii
- Pierderea capacităţii de a desfăşura activităţile de zi cu zi: îngrijirea personală, mobilitate, finanţe, călătorii, conducere auto.
Cele mai des intalnite tipuri de dementa sunt dementa Alzheimer, dementa vasculara, dementa mixta , dementa din Boala Parkinson, dementa datorata maladiei HIV, dementa datorata traumatismului cranian, dementa persistenta indusa de o substanta, dementa datorata unor etiologii multiple.
ÎNTÂRZIEREA MENTALA
Oligofrenia sau întârzierea mentală, este o funcţionare intelectuală generală semnificativ sub medie, care a început în timpul perioadei de dezvoltare şi se asociază cu o deficienţă a comportamentului adaptiv.
Criteriile de diagnostic sunt următoarele
- funcţionare intelectuală semnificativ sub medie, un IQ mai mic de 70
- deteriorare sau deficite concomitente în funcţionarea adaptivă prezentă în cel putin doua din următoarele domenii:comunicare, autoîngrijire, viaţă de familie, aptitudini sociale, şcolare, muncă, timp liber, etc.
- debut înainte de vârsta de 18 ani.
Întârzierea mentală este de mai multe tipuri, fiecare tip în parte reprezintă gradul de severitate care reflectă nivelul de deteriorare intelectuală:
* INTELECT DE LIMITĂ QI de la 70 pana la 85
1. ÎNTÂRZIERE MENTALĂ UŞOARĂ QI de la 50-55 până la 70
2. ÎNTÂRZIERE MENTALĂ MODERATĂ QI de la 35-40 până la 50-55
3. ÎNTÂRZIERE MENTALĂ SEVERĂ QI de la 20-25 până la 35-40
4. ÎNTÂRZIERE MENTALĂ PROFUNDĂ . QI sub 20 sau 25
Întârzierea mentală uşoară ( QI de la 50-55 până la 70 , vârsta mentală 9-12 ani) :
Persoanele cu retard mintal uşor reprezintă cel mai mare grup din grupul persoanelor cu retard mintal (85%) ; de obicei înfăţişarea lor nu prezintă nimic deosebit; mulţi obtin rezultate şcolare care le permit să ajungă în clasa a VI s-au să termine şcoala generală, iar unii chiar termină un liceu; ca adulţi, mulţi dintre ei au un loc de muncă, familii şi copii, dar sunt lenţi şi au nevoie de ajutor în rezolvarea unor probleme de viaţă mai complexe; capacitătile de limbaj şi comportamentul social sunt mai mult sau mai puţin normal dezvolatate, mare majoritate reuşind însă să trăiasca independent.
Întârzierea mentală moderată ( QI de la 35-40 până la 50-55, vârsta mentală 6-9 ani), apare la 10% din persoanele cu retard mental; la acest nivel, mulţi prezintă probleme neurologice, motorii şi de locomoţie; pot învăţa să comunice şi să se îngrijească, dar sub o oarecare supraveghere; ca adulţi pot încerca să desfăşoare o muncă de rutină.
Întârzierea mentală severă (QI de la 20 până la 34, vârsta mentală 3-6 ani), apare la aproximativ 3-4% din persoanele cu retard mental; în perioada preşcolară dezvoltarea lor este încetinită; majoritatea persoanelor cu acest retard necesită o îngrijire specializată şi o supraveghere atentă.
Întârzierea mentală profundă (QI sub 20, vârsta mentală sub 3 ani) reprezintă mai puţin de 1% din persoanele cu retard şi implică deficite cognitive, motorii, de comunicare; deterioarea senzorială şi motorie este uşor de observat încă din copilărie; au nevoie de instruire intensivă pentru a căpăta independenţă în efectuarea celor mai rudimentare activităţi zilnice; majoritatea au cauze organice pentru întârzierea mentală şi necesită supraveghere pe parcursul întregii vieţi.
Principalii factori etiopatogenici ai retardării mentale sunt ereditatea, factorii sociali şi factorii de mediu.S-a făcut distincţia între doua tipuri de retardare mentală:
- Subculturală: limita inferioară de distribuţie normală a inteligenţei într-o populaţie
- Patologică: datorată proceselor patologice specifice.
Cele mai multe cazuri de retardare mentală se datorează nu unei singure cauze, ci unei interacţiuni de factori ereditari şi de mediu.
AUTISMUL
Autismul este o boala caracterizata prin afectarea dezvoltarii creierului. Autismul afecteaza grav abilitatile mentale, emotionale si comunicationale ale unei persoane. Aceasta boala este, de obicei, evidenta inainte de virsta de 3 ani. Are o frecventa de patru ori mai mare la baieti decit la fete. Aproape 5 persoane din 10.000 sufera de autism, indiferent de mediul social.Ca si simptome, autistul prezinta dificultăţi de limbaj şi comunicare.Apar de timpuriu şi au ca numitor comun lipsa de interes pentru comunicare. Se manifestă prin: lipsa de răspuns la apelul numelor, prezenta întârzierilor în dezvoltarea vorbirii şi existenţa unei pronunţii defectuoase o existenţa ecolaliilor sub forma repetiţiei de cuvinte şi propoziţii, schimbarea ordinii sunetelor în cuvânt, substituirea cuvintelor între ele, prezenţa unui vocabular sărac, lipsa de dinamism şi flexibilitate, vorbirea neexpresivă, discontinuitate în învăţare şi dezvoltare – pot să apară sub forma unor comportamente cognitive – poate exista la acelaşi subiect incapacitatea de a număra, dar învaţă cu uşurinţă înmulţirea.
Caracteristici:
Autistul prezintă interes crescut în învăţarea unor informaţii în detrimental altora.
Deficiente perceptive şi relaţionale.
Exista autişti plângăreţi, agitaţi,dar şi inhibaţi, lipsiţi de interes, care refuza contactul.
Unii sunt interesaţi în atingerea obiectului, alţii manifestă repulsie pentru anumite obiecte.
Exista autişti care prezintă atracţie deosebită pentru anumite obiecte .
Tulburări acţionale şi comportamentale.
Apar comportamente bizare care se manifestă prin:
• automutilare – se produce prin acţiuni de mişcare a unor părţi ale corpului până la epuizare
• autodistrugerea
• autostimulare, care poate fi: • kinestezică – legănat înainte şi înapoi
• auditivă – plescăit din limbă, emiterea neîncetată a unui singur sunet
• tactilă – lovirea coapsei cu mâna, zgârierea coapsei
• vizuală – învârtirea unui obiect în faţa ochilor
• acţiuni stereotipe – rotirea braţelor, învârtirea în cerc, mersul pe vârfuri. Toate comportamentele sunt mai accentuate în copilărie. Între 3 si 5 ani se poate observa comportamentul tipic autist. ales în planul afectiv-motivaţional, prin lipsa de interes faţă de contactulsocial, faţă de trăirile celor din jur, ataşamentul nemotivat faţă de obiecte,deşi nu ştiu să mintă, lasă impresia că ascund ceva, lipsă de jenă.
Afectivitatea are caracteristici de imaturitate, nu stabilesc contacte afective decât foarte rar, nu au dispoziţii afective constante faţă de persoanele apropiate, tendinţa de izolare în felul propriu, trăiesc stări de frustraţie,hiperexcitabilitate.
Jocul este asemănător cu cel al sugarului, nu acordă simbol jucăriei.
Memoria – uneori exacerbata, îşi amintesc melodii, încăperi, expresii verbale.
Aproximativ 75% din indivizii cu autism au abilităţi intelectuale în zona retardării mintale ( de exemplu un I.Q mai mic de 70 ). Prezenţa unei retardări mentale severe ( de exemplu un I.Q. mai mic de 35) deseori îngreunează diagnosticarea autismului datorită numărului limitat de activităţi/comportamente şi abilităţi care sunt necesare în observarea bolii. Pe lână dificultăţile în interpretarea rezultatelor testului de I.Q, se adaugă şi faptul că indivizii autişti demonstrează frecvent un model de abilităţi împrăştiate pe parcursul unor teste standradizate ( de exemplu: o discrepanţă între I.Q-ul verbal şi cel nonverbal) sau un limbaj limitat ori chiar lipsa lui definitvă. Deşi un număr de studii au demonstrat punctele tari ( de ex: decodarea) şi slăbiciunile caracterisitice ( înţelegere, gândire abstractă ) totuşi nu există nici un tipar care să poată fi observat la toţi indivizii autişti şi nici deficite neuropsihologice.