DEPRESIA
Definitie( conform DSM-IV): definitia de cea mai larga generalitate considera depresia ca o prabusire a dispozitiei bazale, cu actualizarea trairilor neplacute, triste si amenintatoare. Puternica participare afectiva, trairea profunda a acestei stari, antrenarea comportamentala consensuala, sunt argumente pentru a considera depresia o hipertimie negativa.Aceasta definitie se refera la depresia-simptom si este o definitie scolarica, deoarece, in realitatea practica, depresia apare ca sindrom.
Astfel, sindromul depresiv are drept componente definitorii
dispozitia depresiva-este traita ca tristete vitala, pierderea sentimentelor, golire si neliniste interioara, continut perceptual cenusiu, nebulos
incetinirea proceselor gandirii - se exprima prin monoideism (tendinta atentiei de a concentra întreaga activitate psihică asupra unei singure idei.), incapacitate decizionala, continut depresiv.Ideatia poate lua forma ideilor delirante cu caracter de autoacuzare, vinovatie, inutilitate, rutina, etc. Depresivul traieste o stagnare a timpului intim imanent care se desincronizeaza de timpul real.
lentoare psihomotorie - incetinirea miscarilor, scaderea expresiei si mobilitatii mimice, dificultate de verbalizare, tendinta de a se complace in activitati fara scop
simptome auxiliare de depresie somatica- tulburarea sentimentelor vitale, astenie, lipsa de vigoare fizica, insomnii, anorexii si scaderea in greutate, tulburari ale dinamicii sexuale
Clasificarea depresiilor (conform ICD-10):
1.TULBURAREA DEPRESIVĂ ANXIOASĂ
2. TULBURAREA DEPRESIVĂ ORGANICĂ ( în urma unui AVC)
3. TULBURAREA DEPRESIVĂ DE DOLIU (în primele 6-12 luni după deces)
4. TULBURAREA DEPRESIVĂ SOMATICĂ ( pe fondul unei boli somatice)
5. TULBURAREA DEPRESIVĂ A VÂRSTNICULUI.
Tulburarea depresiva de doliu:
Moartea unei persoane foarte dragi reprezintă un eveniment traumatic la nivel psihologic. Durerea pe care o simṭim este un răspuns universal uman la pierdere si nu reprezintă nimic psihopatologic. Pe de altă parte în literatura de specialitate se face o diferenṭiere între “doliul normal” ṣi “doliul complicat” astfel încât apar multe întrebări legate de normalitatea reacṭiilor pe care le avem atunci când ne confruntăm cu o pierdere. Doliul normal implică o gamă foarte largă de sentimente ṣi comportamente comune. Cercetările asupra doliului au identificat o serie de faze sau teme prin care o persoană trece, evidenṭiind caracterul procesual al doliului. Worden (2002) descrie 4 faze:
Faza 1: Acceptarea realităṭii pierderii. La începutul doliului apare un sentiment ca nu s-ar fi întâmplat. O soṭie află o veste interesantă ṣi se gândeṣte: “Trebuie să-i spun ṣi soṭului meu. Nu pot, soṭul meu a murit.” In această fază este importantă acceptarea realităṭii, că persoana nu mai există ṣi că nici nu se va întoarce. Acceptarea trebuie să aibe loc atât la nivel intelectual, raṭional, cât ṣi la nivel emoṭional. Opusul neacceptării realităṭii este negarea ireversibilităṭii pierderii, a semnificaṭiei pierderii.
Faza 2: Trecerea prin durerea doliului. Nu toată lumea experimentează aceeaṣi intensitate a durerii sau simte în acelaṣi fel, dar este imposibil să nu experimentezi nici un fel de durere după pierderea cuiva drag. Negarea acestei faze reprezintă a nu simṭi, adică a bloca emoṭii ṣi gânduri legate de pierdere prin stimularea doar a emoṭiilor pozitive, prin alcool sau droguri.
Faza 3: Reglarea mediului în care persoana dragă nu mai există. Există trei tipuri de reglaj: reglajul exterior, reglajul interior ṣi reglajul spiritual. Reglajul exterior poate însemna pentru o văduvă a face faṭă unei case goale, a creṣte copiii singură, a gestiona finanṭele. Reglajul interior se referă la reglarea simṭului Eului, important fiind ce efecte are pierderea asupra stimei de sine, a eficienṭei de sine. Există relaṭii în care stima de sine a unei persoane este dependentă de persoana de care sunt ataṣaṭi. Reglajul spiritual se referă la modul în care privim lumea, care după o pierdere poate fi sever zguduit. O persoană poate începe să- ṣi pună întrebări despre sensul vieṭii, despre convingerile religioase: există sau nu un Dumnezeu.
Faza 4: Reicadrarea emoṭională a decedatului ṣi continuarea vieṭii. Worden (pg.35, 2002): “Retragerea energiei emoṭionale de la decedat ṣi reinvestirea ei în altă relaṭie”. Cu alte cuvinte a găsi căi prin care să-l ṭinem minte pe cel drag, să-l păstrăm aproape ṣi în acelaṣi timp să ne vedem de viaṭă.
Aceste faze diferă în intensitate ṣi durată în funcṭie de fiecare persoană ṣi de particularităṭile pierderii (ce a însemnat persoana, dacă a fost o moarte aṣteptată sa nu, etc). Normalitatea doliului presupune trecerea prin fiecare etapă. In momentul în care apar blocaje la nivelul uneia dintre aceste faze, se face trecerea la doliul complicat. Doliul complicat implică: reacṭii de doliu cronice (se întind pe o perioadă foarte lungă de timp > 1 an), întârzierea reacṭiilor la doliu (după o lungă perioadă de timp de la deces, persoana are reacṭii excesive de pierdere la evenimente care aparent nu au nici o legatură cu evenimentul traumatic iniṭial), reacṭii exagerate la doliu care pot conduce la depresie clinică.
Persoana în doliu este asaltată de o multitudine de emoṭii care deṣi “normale” pot conduce la un doliu complicat în funcṭie de cum le experimentează. Tristeṭea, este cel mai comun sentiment care apare în timpul doliului. Nu este bligatoriu ca ea să se manifeste prin plâns. Multe persoane încearcă să blocheze tristeṭea desfăṣurând excesiv diferite activităṭi. Evitarea îndelungată a simṭirii tristeṭei poate conduce la un doliu complicat. Furia este o emoṭie frecvent simṭită, care produce multe sentimente de confuzie.
Această furie are două surse: a) vine dintr-o frustrare legată de faptul că nu se putea face nimic pentru a preveni moartea ṣi b) vine dintr-o experienṭă regresivă care apare după pierdere ṣi se manifestă prin dificultatea de a trăi fără acea persoană. Riscant în ceea ce priveṣte furia este întoarcerea ei spre propria persoană, ajungându-se la dezvoltarea unei depresii severe sau chiar comportamente suicidare.
Vinovăṭia apare de obicei legată de evenimente sau ceva ce a fost neglijat în perioada apropierii pierderii: “nu l-am dus la spital mai repede”, “trebuia să fiu mai bun cu el”. Anxietatea poate varia de la un uṣor sentiment de insecuritate la un atac de panica puternic. Cu cât este mai intensă ṣi mai persistentă anxietatea cu atât sugerează o reacṭie anormală. Anxietatea este generată fie de frica persoanei că nu se vor descurca singuri, fie este relaṭionată de conṣtientizarea propriei vieṭi.
Sentimentul singurătăṭii este foarte frecvent la persoanele care au pierdut un soṭ/ sau o soṭie. Deṣi se simt foarte singuri, multe văduve/i nu ies din casă pentru că se simt în siguranṭă acolo.
Oboseala, ce poate fi experimentată ca apatie, poate fi neplăcută pentru persoanele care sunt foarte active. De obicei aceasta se poate auto-limita, dacă nu - poate fi un semn al depresiei.
Instrumente psihologice folosite :
- INTERVIUL: date personale (nume, prenume, adresă, vârstă, şcolarizare,fraţi, surori, statut social, copii,etc.), date curente.
- SCALE DEPRESIE: scala Hamilton depresie.
3. INVENTARUL DE DEPRESIE BECK
4. CHESTIONAR DE PERSONALITATE: SP13.
PREZENTARE DE CAZ
Pacienta T.V., în vârstă de 52 de ani, având studii superioare, de profesie contabil, a fost trimisă de dr.psihiatru pentru evaluare cu diagnosticul depresie de doliu.
Istoric: cu un an în urmă, soţul pacientei a decedat datorită cancerului pulmonar.Pacienta se simte vinovată ca nu a depistat boala mai din timp şi că nu a putut face nimic pentru a împiedica evoluţia accelerată a bolii. Initial, sotul doamnei a fost diagnosticat cu diabet tip I,in timp foarte scurt dupa acest diagnostic a inceput sa piarda in greutate, ei zicand ca acest lucru se datoreaza diabetului, ulterior a fost depistat cancerul, dar, afirma doamna, era prea tarziu.
În timpul evaluării, pacienta este cooperantă, cu aspect depresiv, este uşor dezorientată în timp, prezintă date personale şi curente bine, fatigabilitate psihică, toleranţă scăzută la frustrări cu oscilaţii emoţionale, irascibilitate crescută, accese de plans, acuză dureri de cap, insomnii, afirma ca simte prezenţa soţului în perioada nopţii si poate vorbi cu el.Afirma sentimente de culpabilitate si interpretativitate fata de sentimentele celorlalti.
Scala de evaluare Hamilton: 2 stare depresivă raportată verbal, plâns ocazional; 3 sentimente de vinovăţie accentuate; 1 simte că viaţa nu merită trăită; 2 nu poate adormi; 1 agitaţie în timpul nopţii; 2 pierdera interesului faţă de activităţile de serviciu sau de hobby-uri, simte că trebuie să depună efort pentru a lucra; 1 uşoară lentoare la interviu; 2 agitaţie evidentă în timpul interviului;2 se îngrijorează din motive minore; 1 cefalee, dureri de spate; 2 preocupat de starea de sănătate, punctaj total 19 puncte , depresie moderată.
Chestionar de personalitate SP13 – semnificativ: energie psihică scăzută; uşoare stări de anxietate; neîncredere în propriile forţe; structură depresivă, melancolicaă, prezenţa acută a sentimentului de culpabilitate; labilitate psiho-comportamentală, reactivitate excesiv faţă de familie sau de alte persoane; tendinţe psihopatoide, comportament de tip extrem(între pasivitate exagerată şi reactivitate exagerată de tip imprevizibil); cotă crescută de frustrare; echilibru emoşional precar, intensităţi ale reacţiilor emoţionale de multe ori exagerate.
Recomandari: se recomanda consiliere si tratament psihiatric de specialitate.